O poezie șocant de diferită de ce se scrie acum în România, cu excepția parțială a lui Mihai Duțescu. Tema e saga unei companii, de fapt putrefacția ei, pusă în legătură cu moartea de cancer a Părintelui Fondator. Compania devine o moștenire otrăvită, un ciclu interminabil de datorii, minciuni și ruine, pe care Manta le disecă chirurgical. Ea e totdeuna o metaforă a derutei și deziluziei ultimilor ani – marcați, în România, de corupția fondurilor structural, și în Europa de o criză lentă, determinate de războiul din Ucraina și de prăbușirea automotivelor germane. E fascinant cum Manta reușește să scoată poezie din asta, amestecând de-a valma mănăstiri, Planul Draghi, acționarul majoritar, chimioterapie, Dacia Duster, linii de credit, salvatorul chinez. Pe scurt, o poezie sângeros de reală despre bani. (Adi Schiop)