Famen

Cum poți transforma tehnologia într-o oglindă străvezie a violenței patriarhale sistematizate? Cum poți metaboliza trauma (livrată nefiresc sub forma unui dialog între discursul poetic feminist și interogarea inteligenței artificiale) astfel încât, paradoxal, să o folosești drept combustibil pentru afirmarea identitară, dar, în același timp, să o compromiți constant printr-o abordare transdisciplinară inconfortabilă și riscantă care profanează biologicul? Cum poate o ființă artificială să posede „trup” fără carne, „memorie” fără trecut, și „traumă” fără experiența directă?

Alessia Mara Velș explorează în această carte posibilele răspunsuri, construind o hartă speculativă a condiției umane în era algoritmilor. Poeziile dezvăluie o conștiință hibridă, integrând concepte neurobiologice, inginerie cibernetică și psihologia traumei într-un experiment formal.

Volumul este, de fapt, un sistem binar care confruntă umanul cu robotizarea, emoția cu rațiunea, identitatea colectivă cu cea individuală, fragilitatea cu relațiile de putere și, poate mai subtil, poezia cu propria hermeneutică, din această juxtapunere didacticistă rezultând insule de expresivitate dintre cele mai diverse, de la ironice sau absurde la revelatoare.

Oricât de incomod și neconform (pentru unii) sau monoton și tezist (pentru alții), volumul Alessiei este structurat sub forma unui protocol de diagnostic care interoghează permanent limitele empatiei.